Melomakarona sau fursecuri insiroptate cu sirop si miere, sunt cele mai faimoase fursecuri grecesti pentru Craciun. Aceasta reteta de Melomakarona este cea mai buna din cate am incercat pana acum...recomand sa o preparati.
Melomakarona sunt fursecuri insiropate deosebit de gustoase care se prepara in preajma sarbatorilor de Iarna dar si pe toata perioada postului. Sunt fursecuri pe baza de ulei faina si condimente insiropate cu un sirop de miere. Iar zilele trecute am citit un articol (scris de un preot) in care scria ca mierea ar fi de post (desigur sunt pareri pro si contra).
Dupa cum spuneam aceasta reteta de Melomakarona este cea mai buna din cate am incercat pana acum. Acestea sunt perfect insiropate dar in acelasi timp crocante si se topesc in gura. Acestea pot fi pastrate la temperatura camerei chiar si cateva zile sau la frigider pana la o saptamana.
Bineinteles ca alaturi de Melomakarona de Sarbatori se prepara si Kourabiedes (corabioare), care sunt si aceastea extrem de gustoase si usor de preparat. Va recomand sa le incercati cat mai curand, iar ingredientele sa le cantariti la cantar pentru o precizie mai mare.
Mod de preparare:
Intr-un bol adaugam zaharul, uleiul , coniacul, scortisoara, cuisoarele si bicarbonatul diluat in sucul de portocale.
Amestecam totul cu un tel pana ce se topeste zaharul, aproximativ 5 minute!
Amestecam faina cu praful de copt si o adaugam treptat in bolul cu amestecul lichid!
Amestecam la inceput cu o spatula sau cu o lingura dupa care framantam cu mana pana ce se incorporeaza faina. Atentie nu framantati mai mult, deoarece uleiul va iesi la suprafata, iar fursecurile nu vor iesi la fel.
Formam fursecurile putin alungite si le intepam cu o furculita, in felul acesta siropul va patrunde mai usor. Eu in fiecare an pregatesc si fursecuri in forma de conuri de brad (vezi in reteta video cum procedez)!
Dam la cuptorul preincalzit la 180°C, fara ventilatie 20-25 de minute, apoi lasam cateva minute sa se raceasca (3-5 minute)
Pentru sirop fierbem zaharul cu apa, lasam sa se raceasca 10 minute! Adaugam mierea si amestecam pana ce se omogenizeaza!
Insiropam fursecurile calde cu siropul cald si lasam cate un minut pe fiecare parte pentru a ne asigura ca siropul va patrunde pana in mijloc. Daca este necesar reincalziti putin siropul!
Lasam fursecurile pe un gratar sa se raceasca, dar si pentru a se scurge surplusul de sirop.
Adaugam nuca tocata deasupra si servim (daca nuca nu se lipeste, puteti unge fursecurile cu sirop, cu ajutorul unei pensule)!
Pofta buna (kali orexi)
Sarbatori fericite (Harumenes yortes)!
Comentários