top of page

Pastitsio light cu carne de pui

Reteta aceasta este recomandata pentru cei ce sunt la regim sau dintr-un motiv sau altul nu mananca grasimi. O reteta delicioasa de paste gratinate sau Pastitsio light cu carne de pui si gratinat cu sos de iaurt.


Pastitsio cu carne de pui in varianta light
Pastitsio cu carne de pui

Pentru aceasta reteta am ales paste integrale, ideale chiar si pentru diabetici, dar puteti alege si paste albe cu orificiu, fie pennes sau alte paste care va plac.



Acest Pastitsio in varianta sa light nu este reteta traditionala, Pastitsio traditional se prepara cu sos de carne de vita si sos Bechamel- reteta o puteti vedea aici!

Aceasta reteta se prepara usor in mai putin de 30 de minute plus timpul de coacere si este o mancare ideala pentru intreaga familie.


Mod de preparare:


  1. Prepararea sosului de carne: Intr-o cratita adaugam uleiul si carnea tocata. Calim cateva minute la foc moderat, pana ce carnea isi va schimba culoarea.

  2. Adaugam ceapa tocata si calim inca 2-3 minute.

  3. Adaugam vinul si lasam alcoolul sa se evapore.

  4. Adaugam anasonul, sucul de rosii si condimentam cu sare si piper. Lasam sa fiarba la foc mic 10-15 minute.

  5. Adaugam patrunjelul tocat si lasam deoparte sa se raceasca putin.

  6. Fierbem pastele in apa cu sare timp de 5 minute. Nu va speriati daca par nefierte, in tava la cuptor procesul de gatire va continua, iar pastele vor fi fierte exact cat e necasar.

  7. Strecuram pastele fara sa le clatim!

  8. Ungem tava cu putin ulei, adaugam pastele in partea de jos a tavii si adaugam deasupra putin cascaval ras.

  9. Acoperim pastele cu sosul de carne (sa va asigurati ca ati indepartat anasonul in prealabil).

  10. Preparam sosul de iaurt: Intr-un bol adaugam ouale, iaurtul, uleiul, sare, piper si amestecam pana ce se omogenizeaza.

  11. Adaugam sosul de iaurt in tava, deasupra sosului de carne si intindem pe toata suprafata.

  12. Adaugam cascaval ras deasupra si dam la cuptorul preincalzit la 180°C, pentru aproximativ 35 de minute.

  13. Lasam putin sa se raceasca, aproximativ 20 de minute, dupa care servim.


Pofta buna!



bottom of page